humanitarian: solutions to problems

Standard

Intro note:

I am remodeling my CV for a highly challenging humanitarian work opportunity that I am discussing nowadays with an international organization and I was thinking to use this occasion to re-post that part of it related exclusively to humanitarian and common good areas.

…and of course, to encourage you one more time to join open innovation realm and to start solving problems, but to also invite you to become part of openOI, a beautiful growing collaborative and sharing community of prolific problem solvers and great people.

Solutions delivered to worldwide NGOs

through open innovation platforms as a problem solver

In the last 4 years, I developed a portfolio of over 40 solutions and growing – to various worldwide organizations challenges, solutions conceived in ways able to offer a high social and economic impact and degree of efficiency.

I listed below the most important solutions that I delivered to international NGOs and common good challenges:

1) Drive to End hunger – Elimination of Food Deserts for AARP Foundation, USA – targing ageing population living in food deserts. I delivered a sustainable highly operational mechanism able to eliminate food deserts by envisioning a low cost supply chain – alternative, unconventional distribution channel for food providers by using taxi principles and unemployed car owners of all ages.

2) Drive to End hunger – Sustainable Solutions for AARP Foundation, USA – targeting ageing population. I designed a management model around a modelled core service based on building a powerful food re-distribution network where the target population of 50+ to be both service providers and service beneficiaries at the same time. 

3) Communication Platform to Connect Vulnerable Communities with Climate Change Solutions for The World Resources Institute: Local communities across the globe will need to adapt to new climate conditions over the next years and decades.  In doing so, they may be facing rising sea levels, public health concerns, water scarcity, floods, heat waves and more extreme weather, among other impacts. Communities, companies, and governments can take advantage of innovative communication options to create platforms to share information on needs and deploy locally-appropriate solutions. To be effective, these platforms will need to leverage or create incentives that can motivate the various stakeholders to actively communicate needs and solutions related to climate change.

4) Systems to Monitor Institutional Corruption for Harvard, Edmond J.Safra Center for Ethics: based on the fact that so many corrupting forces are legal and not necessarily unethical within the relevant institution; data is challenging to collect and traditional ways of monitoring corrupting forces such as watchdog groups, regulatory agencies, and the media can be vulnerable to conflicts of interest themselves – to develop an innovative system or tool that will facilitate the detection and aggregation of information regarding corrupting forces within institutions in a way that is easily accessible and useful to relevant constituencies.

5) Collaborative Activist Network for Better Healthcare for Joseph H. Kanter Family Foundation(KFF)USA: built a large-scale (at least 5 million members) collaborative activist network/coalition of citizens (patients and patient advocates) that will educate the public and will help create broad demand and support for the further development of data sharing tools that better inform health care decision making. It requested innovative ideas for creating an activist network of patients, medical professionals, and the general public, focused on promoting a health system based on patient outcome data (based on EHR=Electronic Heath Records).

6) Creating a Community of Successful Readers for Community Foundation of North Louisiana The RAND Corporation has revealed that Caddo Parish, Louisiana, has a high portion of high school age children who are not enrolled in high school and who have not graduated.

7) Turning a confiscated Camora Villa into a social-business for Euclid Networksocial innovation for turning Naples, Italy into a sustainable example (2 solutions provided)

8) Making an abandoned Roman bath accessible and sustainable for Euclid Networksocial innovation for turning Naples, Italy into a sustainable example (2 solutions provided)

9) Mechanisms to motivate government transparency for The Economist Ideas Economy Innovation event held in Berkeley, California, USA on March 28, 2012

P.S. You can also see me highlighted & Find out more about Problem Solvers and Open Innovation in this short video @ Human Potential – The Next Level of Competition” 2011 Ideas Economy conference held by The Economist

foarte scurt metraj: plictiseala

Standard

Prima mea incercare de scenariu din viata… se numea Plictiseala. Un foarte scurt metraj. Era 8 Septembrie 2005 si se pare ca aveam 26 de ani. Uitasem complet de el, l-am regasit pe internet azi cand navigam la cafeaua de dimineata. La fel, se pare ca l-am publicat pe Agonia-Ateliere Artistice  (nici nu stiam ca mai exista website-ul asta) si se pare ca aveam nickul “mayia” (ce-o fi fost in capul meu?)

Deasemenea, pare ca ulterior am mai postat cateva inceputuri de scrieri, Dumnezeu stie pe unde or fi si despre ce era vorba in ele:

  • Tango (erotica)  - ?
  • Spirite libere (erotica) – ?
  • Ce s-a intamplat – ?

Nu l-am prelucrat cu nimic. E copy-paste, exact cum era atunci.  E slab ca naiba,  dar e prima samanta. 

Ca o paranteza (acolada, ce-i drept):

Gargaunii din capul meu (ca cel de mai jos si ca cele pe care se pare ca le mai scriam, dar pe care le-am ratacit) m-au imbrancit pentru intaia oara in zona filmului si-a scenariilor de film in 2007 cand am intrat la Regie la clasa regizorului Andrei Blaier. A trebuit sa renunt dupa 1 an, rapita fiind de munca in firma si de viata. Initial am inghetat anul, avand intentia sa merg mai departe…dar nu s-a putut in timp util. Mi-a parut rau, pentru ca prinsesem speranta ca as avea ce cauta pe acolo cand am primit nota 10 de la toti evaluatorii pentru o ecranizare pe care am facut-o la ,,Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” a lui Camil Petrescu si ulterior pentru un reportaj scurt pe care apucasem sa il fac pe tema schizofreniei.

Era sa iau nota 2 la examenul asta pentru ca eram bîtă la cultura si la arte, habar nu aveam de nimic din zona filmului (tehnici, regizori, filme ..nici straine si nici romanesti) si nu am stiut sa listez nicio ecranizare. Veneam dintr-o saracie lucie care nu ne permisese nici macar un casetofon – mama, profesoara, d-abia avea ce sa ne puna pe masa si nu intotdeauna, dar au existat niste ani in care am avut video si picaturile alea de atunci s-au insamantat in mine. Apoi terminasem mate-fizica in liceu, economia in facultate si literatura fusese mereu secundara. Totusi, evaluatorii de la admitere, vazandu-mi un gram de potential din probele anterioare, din cum am analizat un film si din cum mi-am imaginat o poveste pe baza unei fotografii, mi-au dat sansa la creatie, au zis ca asta ii intereseaza mai mult si asa am razbit … intrand intre primii pe lista admisilor. Este adevarat ca mi-am activat si skill-urile mele din business si am pledat un pic pentru cauza mea…chestie care i-a convins sa nu fie 100% rigizi si sa incerce si alte abordari. La pictura (ca am avut si din zona asta) tot imaginatia m-a salvat cu inchipuirile mele…dar acolo am luat nota cea mai mica pentru ca nu am recunoscut nici pictorul si nici tehnica. 

Eram la niste clienti in centrul Bucurestiului si trecand pe langa facultatea asta, admiterea era foarte in scurt…si mi-am zis sa incerc si eu. M-a inscris o prietena, pentru ca eu nu aveam timp si tot ea, talent de Litere, a apucat in vreo doua-trei nopti sa imi reaminteasca subiectele de literatura si sa-mi mai bage cate ceva in cap, asta in timp ce eu lucram la contracte si oferte comerciale. Apoi m-am dus la admitere. Fireste ca eram printre cei mai ,,batrani”, mai mare decat mine era un domn care avea cel putin 50 de ani. Si atat. In rest toata lumea era la inceput de viata, cu meditatii din greu in domeniu iar multi si cu ceva cunoastere in productie.

Totusi viata nu a fost total impotriva mea pe zona asta, prin business am ajuns iar in film…ba cu rol de consultant la studiouri unde am putut vedea in carne toate maruntaiele, ba in productia de show-uri live, evenimente si mici spectacole, ba direct in productia TV si de film si pe platourile de filmare – locatiile fiind destinul meu aici, poate unde si turismul contribuise destul de mult prin agentia care fusese parte din business-ul meu. Cand credeam ca mi-am gasit in sfarsit locul, desi o parte din inima mea inca nu era in toate apele ei…un scenarist american m-a luat la dans la un wrap party si mi-a trantit-o  direct “you know you don’t belong here!”. Bravo, mi-am zis…deci nici aici nu e locul unde sa raman. Poate nu trebuie sa raman nicaieri, de fapt.  Sau poate inca sunt inca pe drumul care duce catre mine…care o fi ala…cine mai stie? 

Intre timp, am vazut tone de filme, am incercat sa imi gasesc timp sa citesc mai mult (si literatura pe langa materiale stiintifice si altele necesare muncilor mele), am ascultat triliarde de muzici…si am incercat pe scurt, sa acopar cat am putut din goluri.

La scenaristica m-am intors din nou in 2010 cand am reusit sa scriu un lung metraj in romana cu care am participat la un concurs autohton, nu s-a intamplat nimic si am uitat de el. Am un concept bun, dar trebuie sa-l rescriu.  Eram prea dusa in anul ala. Apoi viata iar m-a rapit. 

M-am intors iar la sfarsitul lui 2013 cand am scris un nou script direct in engleza, “Cross The Line” si l-am inscris intr-o competitie internationala de-o salbaticie totala care in final a adunat 4,060 de scenarii din toate genurile. Al meu era un thriller psihologic bantuit de un triunghi erotic si care a avut un concept destul de inovativ. Am primit feedback-uri foarte bune la el de la juriu dar si de la prietenii care l-au citit, dar mai trebuie sa-l lucrez … dupa ei. Si dupa mine…dar nu chiar cum au zis ei. Am suferit foarte tare de data asta pentru ca stiu sigur ca asta e bun bun si pentru ca nu am am avut un cititor-scriitor al carui review sa ma ajute la constructie – pe zonele unde tehnica mea si cunoasterea mea nu sunt inca indeajuns de bune.

Am prins totusi speranta pentru ca am concurat cu oameni care cu asta se ocupa: sa scrie si sa citeasca si am avut un punctaj foarte bun in ciuda venirii mele in zona asta de pe carari paralele. Voi mai incerca. Am scris si unui producator american cu care am lucrat in productie la un film american…sa il intreb daca vrea sa il citeasca si sa testez potentialul, dar nu mi-a raspuns. Inca.

La concursul literar organizat de Catchy.ro cu Indragostitii lui Bresson din trenul de Craiova – tot scenaristica m-a dus pe lista scurta, nefiind in stare sa-mi brodez altfel povestea.  L-am scris pe genunchi cu doua ore inainte de deadline. A fost complet neasteptat – eu neparticipand in viata mea la nici un concurs literar, dar rezultatul ala m-a motivat foarte tare sa imi termin lung-metrajul in engleza pe care il incepusem de cateva saptamani si fata de care ganduri de renuntare ma bantuiau continuu.

Intre timp mi-am facut o lista cu filmele pe care trebuie sa le scriu si cateva schite si idei, printre care si o comedy noir… care e cea mai grea, dar care este si o piesa de rezistenta daca imi va iesi broderia si nu ma va strivi. Trebuie sa mai studiez. Mult. Nu stiu cand. Printre picaturi.

Inchid paranteza.

***

PLICTISEALA


FADE IN

EXTERIOR.PRIMAVARA-BULEVARD-ZI

Iordache (30) se intoarce plictisit de la lucru. Mersul lui taras plimba praful de colo-colo. Se descheie la cravata. Isi da haina jos si o arunca pe o banca. Se aseaza. Isi aprinde o tigara. Isi aseaza coatele pe genunchi si capul in palme. Ramane asa pret de un minut- doua.

O talpa calca peste o piatra jumatate infipta intr-o pata de pamant. Piatra incepe sa-i zgandare privirea. Se apleaca si o scoate de la locul ei. O arunca. Se ridica si isi vede de drum.

La un moment dat un trecator grabit rau da peste el si il face sa cada.

IORDACHE:
(strigand plin de nervi)
Dementule…vezi pe unde mergi!!!

TRECATORUL:
(indiferent-fara sa intoarca capul)
Du-te dracului!

Iordache plin de praf si de nervi se ridica si constata ca are pantalonul rupt in genunchi si o rana foarte adanca in dreptul rotulei. Se uita in jur. Nu sesizeaza nimic care sa-i fi putut provoca o astfel de rana urata.

INTERIOR.CABINET MEDICAL-SEARA

MEDICUL:
(in timp ce consulta rana)
Domnule…ai cazut cu genunchiul intr-o piatra! Trebuie sa facem o radiografie. Rana este foarte urata si mi-e teama de un cheag de sange sau vreo fisura a rotulei.

IORDACHE:
Dar…(descumpanit si vadit incurcat de noua complicatie)…este chiar necesar? E doar o zgarietura pana la urma urmei.

MEDICUL:
Domnule, eu ti-am spus ce trebuie sa faci daca vrei sa-ti fie bine. Dumneata faci ce doresti! Si asa…nu am mai pomenit pana acum o mai mare stupizenie de accident.

IORDACHE:
Aveti dreptate domnule doctor…sa cazi intr-o piatra..! Mai rar!Hahahhahaha…(izbucneste intr-un hohot de ras)

Medicul ii scrie trimiterea pentru radiografie si I-o inmaneaza.

IORDACHE:
Va multumesc domnu’ doctor. Sa traiti!

MEDICUL: 
Sa fii sanatos! Urmatorul….

INTERIOR. SUFRAGERIE-SEARA-2 zile mai tarziu

Iordache sta tolanit cu piciorul in ghips intins pe un scaun. Isi ia analgezicele.Pe fundal se aud stirile locale de la postul de radio din oras.

VOCE REPORTER: 
Un grav accident s-a petrecut pe bulevardul din centrul orasului.Doi morti si un ranit grav este acum in coma la Spitalul Judetean din cauza coliziunii dintre un autoturism si un transporter.

Iordache da volumul mai tare.

VOCE REPORTER:
Inca se fac cercetari, dar se pare ca la un moment dat autoturismul a franat brusc pentru a evita un pieton ce traversa neregulamentar. Martorii care au auzit scartaitul franelor spun ca o piatra ar fi sarit in parbrizul autoturismului, facandu-l tandari. Soferul a pierdut controlul volanului, a intrat perpendicular pe contrasens de unde venea regulamentar transporterul care l-a lovit din plin. Ambii pasageri ai autoturismului au murit pe loc iar soferul transporterului este in coma la spital.

Iordache ramane inmarmurit. Devine vadit nelinistit. Se ridica greoi din fotoliu. Isi toarna un pahar de whisky si il da pe gat ca pe apa.

Privirea i se fixeaza pe telefon.

Ridica receptorul. Formeaza un numar.

VOCE FEMEIE (tanara):
Alo…alo…Tu esti dragule? Raspunde…

IORDACHE:
(cu fruntea plina de sudori…aproape sufocat)
Da..da…eu sunt…

VOCEA:
Pai vorbeste …ce s-a intamplat…pari ciudat…s-a intamplat ceva..? 

IORDACHE:…….(tace…respira greu)

VOCEA:
Alo…alo…ce se intampla…ma auzi?

IORDACHE:
(privind tinta catre radio…cu o privire incremenita)
Maria…am omorat doi oameni si am bagat unul in spital…

VOCEA:
(usor isterica…contrariata)
Iordache….ai innebunit…? Ce tot zici acolo….? 
Alo…alo…alo…vorbeste…Iordache….

dupa un capat de pamant

Standard

 

capat de pamantCand s-a terminat strada, mi-am activat tractiunea integrala si am luat-o pe aratura. Cand s-a terminat si aratura, mi-am intins aripile si-am zburat. Cand s-a terminat orizontul si-am ramas doar in fulgi si aia zburand pe langa mine, mi-am activat optiunea turbo. Chestia e ca am activat-o prea tare si-am zburat dincolo de cateva margini ale lumii…ba chiar si-ale mele.

Am mers o vreme pe fire subtiri, ba unele chiar invizibile, prin nisipuri miscatoare, prin intuneric si printr-o ceata groasa si ajunsesem sa cred ca nu mai exista nimic. Nici macar eu. Probabil pentru o vreme nici nu am mai existat. Stiam ca exist inca doar pentru ca ma durea. Dar cand am aterizat pe un petec de pamant in mijlocul oceanului, am aflat inca o data ca mai exista multe lucruri, multe frumuseti, multe chipuri ale lui Dumnezeu, multe lumi si multe limite.

Asa mi-a intrat in inima, adanc… un loc nou, maturat nu demult de un vulcan furios si revenit la viata prin dragostea si loialitatea oamenilor. Se numeste Garachico si mi-a adus in inima un dor de o viata pe care sufletul meu o stie, dar nu a trait-o niciodata. Si totusi o visam de cand umblam pe la gradinita….chiar daca realitatea era total pe dos. E al doilea loc adanc infipt in inima mea, primul e Sacele din Brasov unde am copilarit in primii mei ani si unde simt un pic din acel ,,acasa” care ma tot bantuie si pe care nu l-am mai simtit nicaieri. Garachico e unul din cele doua locuri unde trebuie sa ma intorc …la un moment dat, candva…dar nu singura. Il pastrez special pentru asta. Iar daca viata va fi buna cu noi, poate o sa si locuim cateva luni acolo…asa, pentru a aduce slava vietii si lui Dumnezeu si pentru ca putem. Pentru ca amintiri noi asteapta sa fie. Iar daca viata ne va inghesui …o sa furam. O sa furam timp si spatiu si o sa ne facem loc amintirilor. Nici nu-mi pot inchipui altfel.

Acum era sambata, aprilie, ploua tropical torential, vantul ingenunchia palmierii si unii oameni isi vedeau de rutina lor …ca de exemplu alergau. Sau ca de exemplu si noi…singurii turisti care isi vedeau de treaba lor in ciuda vremii.

Germanii si nordicii erau ascunsi prin taverne perfecte si linistite si cu muzica data incet in surdina. Mancau scoici, vorbeau in liniste, iar unii citeau din reviste si carti. Puteai auzi musca. Am intrat doar ca sa ii vedem si sa ne confirmam ca nu gresim. Am iesit si ne-am dus undeva, la o taverna de 2 lei cu o terasa semi-acoperita si unde eram doar noi. Ne batea vantul in supe si in cafea, fata de masa se dadea peste cap si fumul de la tigari ne intra in ochi … dar aveam priveliste buna, frig nu era si merita mai mult asa.

Ca noi mai erau scufundatorii, surferii si pescarii pentru care vremea aia furioasa de afara parea sa fie ideala si mult vanata si visata.

In poza de sus sunt eu…sau mai fidel zis, personajul masculin care salasluieste cot la cot cu femeia din mine.

Mai jos…bucati din Garachico … de atunci. (s-au mai strecurat si bucati din Icod de los Vinos…o alta bijuterie din drumul catre Garachico)

Cum n-am mai ajuns Aspen Young Leader cu insigna

Standard

 

bucuresti

la birou, din teren…prin 2007

Se intampla acum vreo 3 ani si Aspen Institute Romania primea nominalizarile pentru programul Young Leaders.

Mecanismul e simplu si pe circuit inchis: membrii Aspen recomanda anual preferintele lor in materie de leadership pentru Tara Romaneasca, 20 de selectati intra in program si de acolo intr-un priceless network de unde ajung in functii politice, de organizatii mai mari sau mai mici…si tot asa.

Nestiind ca sunt pe lista preferintelor unuia dintre membrii Aspen, am fost total surprinsa sa aflu ca am fost nominalizata pentru program – eu nefiind corporatista, ci antreprenor in transee la firul ierbii sau pe sus prin virtual ca problem solver, in competitii infernal de salbatice din open innovation unde corporatiile isi rezolva o mare parte din probleme si unde profesionisti de top din toata lumea se intrec cu sutele si miile pentru ca solutiile lor sa fie alese, platite, premiate si implementate.

La vremea aia, puteam si eu arata un portofoliu considerabil de proiecte executate, dar si de solutii dezvoltate pentru organizatii din toata lumea – cateva castigatoare, premiate si alese pentru implementare in Statele Unite:

  • o platforma medicala online care sincroniza medicamentatia diabeticilor cu o alimentatie specifica;

  • o aplicatie tehnologica privind umanizarea tehnologiei in sistemul bancar (umanizarea terminalelor – a interfetelor dintre banca si clienti: ATM-uri, internet banking, POS-uri, etc)

  • un program de social-business, un model prin care arhitecturam o ,,plasa de siguranta” pentru discriminatii pozitiv, oameni care cadeau din sistem si nu aveau niciun fel de optiune pentru a nu se prabusi in gol.

In programul Young Leaders din anul ala au concurat aproximativ 600 de candidati, iar juriul a fost compus din niciun antreprenor, niciun lider, multe doamne HR din corporatii si ONG-uri si un domn cu functie executiva in Aspen.

Interviul a avut loc ca la recrutarile de angajati. Ei s-au asezat in rand, de o parte a unei mese luuuungi. Iti jucau ochii in cap ca sa raspunzi intrebarilor fiecaruia, asta daca ii identificai … pentru ca se mai si incalecau sau erau bruiati de domnul cu executiva care avea o placere deosebita sa se auda vorbind pe sine peste toti, inclusiv peste candidati. Un asistent statea intr-un colt cu un laptop in brate si iti cauta pe google fiecare cuvintel.

Am terminat cursa in primii 40, trecand de mai multe etape si ajungand pana in etapa finala. 

Intr-una din psihanalizele mele pe caz, am concluzionat ca am avut 3 dezavantaje in fata doamnelor HR:

  • diversitatea din CV

  • operam deja in viitor si intr-o piata care le era total straina si neanteleasa, cea de open innovation

  • aveam un motto in CV care le-a tulburat: In order to become better professionals we need to become better people

Una din doamnele cu insigna de HR nu a fost de acord cu motto-ul meu si usor ciupita de glas de propria-i contrariere, m-a intrebat “Cum adica?”. Recunosc, mi-a venit un pic peste mana sa ma explic. 

In concluzie:

De cand ma stiu, toate competitiile la care am participat in viata, de la sport si pana la cele intelectuale, la nivel national sau international, le-am terminat in primii 10% atunci cand nu eram pe podium. Proiectele le termin cu cele mai bune performante, iar daca intru in procese sau in operatiuni de combat, in cazul in care nu castig in echipa cu avocata si alti specialisti, sunt un adversar foarte greu de doborat. Uneori mi se pune cate o pata si ma bag si in concursuri in care nu am ce cauta, cum ar fi cele de literatura sau scenarii de film si uneori am surpriza sa ma trezesc pe listele scurte, atunci cand reusesc sa ma concentez la diacritice si la gramatica si sa nu amestec limbile intre ele. Cred ca am o pasiune pentru pasiune si una pentru provocare. Ar trebui sa ma simt bine pentru gradul asta de performanta, ai zice. Sa se umfle pipota in mine de mandrie. 

Insa in realitate performanta asta nu inseamna nimic. Nici in Romania, nici in alta parte a lumii (pentru cei care inca mai sunt naivi si isi inchipuie ca valorile sunt pretuite in alte parti). Am lansat cu niste problem solveri straini o platforma (www.openoi.com) pentru top performeri, problem solveri, oameni de stiinta, artisti si inovatori tocmai din motivul asta; ma exprim in cunostinta de cauza, in urma a peste 4 ani de game hardcore in open innovation si peste 10 ani de antreprenoriat in Romania…cu aceeasi firma, ajungand si aici in procentul de 10% pentru ca statistic, in Romania peste 80% din firmele deschise nu supravietuiesc primului an.

Pe lumea asta, asa cum este ea de ingrozitor de salbatica…sa fii printre primii in mod constant nu inseamna nimic, nu iti schimba viata, nu te scoate din dificultati si nu iti aduce proiecte si oferte de munca mai bune sau pe masura ta. In fata ta si in calea ta vor fi mereu liste interminabile de oameni mai putin performanti sau neperformanti cu joburi caldicele pe care se pensioneaza, vor fi sisteme care tin in brate oameni fara multa putinta si stiinta…si multe alte inegalitati si nedreptati. Nu te vede nimeni, nu iti da nimeni nimic, nu zice nimeni “wow ce performante ai, ce talentat esti, hai sa te ajut sa faci aia sau ailalta, hai sa te sustin cu ce ai nevoie, hai sa iti sprijin proiectul asta…sau simplu, hai”. Nu. Nicidecum.

In realitate ajunge la un liman numai cine inoata nebuneste, iar la un liman sufletesc ajunge cine poate ridica, sustine, ajuta si pe altii in nebunia asta…riscand sa fie incetinit sau chiar afectat. Cu timpul si cu exercitiu, reusesti sa impingi inainte foarte mult si foarte bine multi oameni frumosi si multe proiecte extraordinare fara sa te mai incetineasca nimeni si nimic, pentru ca inveti tot mai bine cum sa te pozitionezi, cum sa joci, intelegi tot mai mult importanta unor lucruri.

Va trebui sa faci ceva din ce nu ai, din piatra seaca si apoi d-abia poate…poate ceva se schimba inspre mai bine si pentru tine. Poate…daca nu vei fi calcat pe cap de indata ce te-ai ridicat un pic. De la oameni ca tine se asteapta locuri de munca si solutii. De la oameni ca tine doar se asteapta. Obisnuieste-te cu asta.

Orice performante vei reusi si oricat de mari ar fi ele, doar pentru tine vor insemna ceva si pentru Dumnezeu… pentru ca solutiile si actiunile tale schimba lumea, pur si si simplu o remodeleaza cu o viteza ametitoare si pe nesimtite. In open innovation si in acceleratoarele de antreprenoriat online, ideile se implementeaza imediat si genereaza impact social si economic tot imediat. In general, actiunile si cuvintele tale inspira oamenii, pe unii …iar aia fac mai departe, pot mai departe.

Asta e cauza ta: sa nu te opresti din incercat, sa nu renunti, sa rezisti si sa fii in fiecare zi la maximul tau de potential.

Multumesc membrului Aspen care a mizat pe mine in anul ala. Am fost o carte extravaganta si profund neconventionala pentru tipologiile obisnuite propuse in programul asta si care se si bat pe el foarte tare…din ce am mai auzit si eu. A fost un act de curaj sa ma aleaga pe mine intr-un mediu atat de conventional si greu de schimbat, o indrazneala care mi-a dat speranta si care m-a si intarit intr-un fel. 

Motto-ul mi-a ramas acelasi: In order to become better professionals we need to become better people.

 

 

dor de frumusete

Standard

 

Fix acum cand scriu, pe ecran zburda niste furnicute mici mici mici care s-au mutat la mine si peste mine. Peste vointa mea, bineanteles. Nu le mai pot omori de un timp, imi vine foarte peste mana. Nu pentru ca nu as putea, ci tocmai pentru ca as putea. Paradoxal, din ce nu le mai omor…parca nu le mai vad si nu mai sunt atat de multe cum erau.

Revenind…

africani 2Cutreieram ieri strazile din Puerto cand i-am zarit pe ei. O familie de comercianti stradali, africani, veniti probabil in vara aia cand se zice ca au venit in masa cu plutele pe ocean, aia care au mai ajuns. Si pe aici se chinuie tare si traiesc in principal din ce stiu sa faca cu mainile: genti, obiecte de tot felul, codite impletite, etc.

Nu ii vezi niciodata abatuti si tristi, desi pe unii ii vad batand zeci de kilometri incolo si incoace si incercand sa convinga mii de turisti sa le cumpere ba bratarile ieftine, ba ceasurile false, ba una si ba alta. In alte zile ii vad fugind de politie, iar in altele nu-i vad deloc.

Unii si unele sunt frumosi tare, altii mai putin. Ele isi poarta costumele. Atunci cand ii intalnesti singuri si nu in grup, iti dai seama cat de traumatizati sunt de fapt din cum fac lucrurile, din cum privesc, din cum se lasa priviti.

africani 1Ieri insa, in mijlocul muncilor, pe strada, o familie era in culmea fericirii.

Erau veseli si se simteau atat de bine impreuna incat m-am dat pe dupa sora-mea ca sa le pot fura o clipa, sa ma bucur de ei cat mai mult si sa-i impart cu prietenii. El, sotul, ii punea ei copilul mic in spate si il tot potrivea ca sa se aseze bine, o alta copilita radea de mama focului, ea, sotia radea si ea…alti cativa prieteni sau rude de pe langa ei, la fel. Parca le ieseau inimile pe afara. Unul care tocmai venise scosese dintr-o geanta cate ceva de mancare si dadea la toti, alta dadea apa, alta mangaia si inveselea copiii. Nu ii observa nimeni, nu se oprea nimeni la ei…desi unii zambeau si se luminau fara sa realizeze cand treceau pe langa ei.

Nu s-au retras din munca pentru toate astea, nu au facut nimic nefiresc, fortat sau ostentativ…ci erau pur si simplu, navigau pe firul vietii asa cum era el: aspru, incomod, la strada…in timp ce vindeau niste figurine din lemn facute de ei si in timp ce cu un ochi monitorizau sa nu ii prinda politia. Deja imi si imaginam cum lucreaza ei impreuna pe unde locuiesc si cum sunt organizati.

I-am iubit pe oamenii aia ieri. Erau de departe cei mai vii si mai autentici dintre toate miile care mergeau pe strada aia incolo si incoace.

Mi-au facut dor de iubire, de daruire, de loialitate, de armonie. De frumusete.

De…pur si simplu. Uitasem cat de om sunt.

 

 

 

 

 

 

pe marginea lumii

Standard

Sunt zile cand ma prabusesc in mine.

Sunt dimineti cand ma trezeste inima de tare ce imi bate. Asa dintr-o data. Cu noaptea in cap. Cum a fost azi pe la 4-5. Am deschis ochii brusc, am ramas uitandu-ma in tavan si am stat asa…asteptand-o sa se domoleasca. Imi sparge timpanele si e atat de violenta incat sunt sigura ca intr-o zi imi va spinteca pieptul ca sa iasa afara. Sa isi intinda aripile si sa zboare.

Sunt nopti cand visez. Ieri sau alaltaieri am avut cel mai frumos vis din ultimii peste zece ani, un vis in care nu mai era atat de tenebros totul, in care eu nu mai umblam prin catacombe si in care paraliziile mele din somn ramaneau in urma. Ceva vital se intamplase pentru mine: tu. M-am trezit. De fapt, nu stiu daca m-am mai trezit. De fapt, nu stiu de ce m-am mai trezit.

Dar m-am trezit. Din nou.

Ma intind pe nisipul negru care imi spinteca talpile de cat de tare frige si nu pot merge pe el. Dar merg. Merg apasat, cu toata talpa..de la calcai si pana la ultimul deget. As putea sa imi pun papucii. Dar nu vreau. Nu vreau. Sa friga. Ma asez undeva. Oceanul ma adoarme. Simt soarele cum imi arde pielea si ii spun: Topeste-ma. Topeste-ma si fa ceva mai bun cu mine sau pe cineva mai bun din mine.

Urc dealul catre casa. E abrupt ca naiba. Ajung acasa. D-abia mai respir. Am frisoane de la soare. Beau un pahar cu apa. Ma asez pe pat si ma prabusesc instant intr-un somn adanc. La un moment dat ma trezesc. Din nou. Nu stiu unde sunt, de ce…imi ia o vreme sa ma dumiresc. Chiar daca ma dumiresc cu nume si numere si locuri, de fapt nu ma dumiresc. Nu stiu nimic. Nu inteleg nimic.

Ziua de ieri m-a amutit. La ce bun o sentinta care recunoaste adevarul, dar nu face si dreptate? O zi prea greu de dus dintr-o data si-o bucata, care nu vrea sa incapa doar in pielea si timpul ei. O zi calica de zile noi. Nu ii dau nimic. Sa faca implozie.

Imi arunc hainele de pe mine si ies val vartej. Merg pe un culoar lung. Sunt in apa deja. In piscina comunitara.

Sunt singura. Plutesc cu fata in sus. Soarele apune in fata mea. Apa e calda. Aerul e racisor. Noaptea se lasa silentios. Nu ies. Nu vreau. Sa se lase.

Bucurie

Standard
gift from a friend

scapegrace

Am plecat de la niste premise foarte delicate si grele in viata si de la foarte multa saracie, frustrari si chinuiala.

M-am luptat cu mine foarte mult, am muncit ingrozitor de mult, mi-a dat Dumnezeu un oarecare potential si-o oarecare minte, putere de munca si o ambitie iesita din comun (sora cu nebunia, zic unii) … si tot ce am vrut, am avut.

Nu am dobandit totul din siguranta de sine si curaj, ci dintr-o mare nesiguranta de sine si frica. Frica sa nu ajung iar in saracie, sa nu raman fara timp, sa nu fiu bolnava, sa nu arat nasol, sa nu fiu abandonata, tradata si neiubita.

Apoi a venit o vreme cand am pierdut aproape tot deodata si astfel toate cosmarurile mele cele mai negre s-au transformat in realitate. Am ajuns si mai jos de unde plecasem. Jos si ingenunchiata…cum nici nu imi inchipuiam vreodata ca un om ca mine poate ajunge.

Apoi au inceput sa ma inebuneasca oamenii care nu ma intelegeau, care nu intelegeau greul prin care trec si care fiecare imi oferea cai verzi care mie nu imi trebuiau si de care nu aveam nevoie. Asa mi se parea atunci. Timpul a aratat ca fiecare picatura primita m-a ridicat in feluri tainice. Altii isi luau halci din mine, desi eram gatuita si sleita de puteri…si totusi, cumva tainic ei erau mai sleiti ca mine. Extenuata de atata impotrivire, am cedat si am inceput sa ma inclin catre ei chiar daca eram in ultimul hal de neputinta. Macar sa fie pentru ca asa vreau eu, mi-am spus - iar cand m-am inclinat s-au si domolit si in loc sa ma micsorez si sa cad din picioare, cresteam si ma intaream…extenuarea devenea altfel, suportabila si tot mai usoara in greutatea ei.

Au fost dati cand am primit ce au vrut oamenii sa-mi ofere. Unii si-au luat ascendent de putere asupra mea si mi-au scuipat apoi in obraz cand lucrurile nu s-au intamplat conform cu asteptarile lor, altii au fost de-o gratie dumnezeiasca.

In caderea mea am realizat ca tot din nesiguranta de sine nici nu puteam primi nimic si nu ma puteam bucura de nimic la adevaratul meu potential de-a ma bucura….dar si ca nu ma pozitionez suficient de corect sau limpede la nivelul intentiilor si motivatiilor. Nu puteam primi pentru ca nu eram libera, inca. Nu indeajuns de libera. Mai existau inca lucruri care nu ma lasau sa zbor, sa ma eliberez de cine eu nu eram. Si mandrie. Multa.

at sunset

guanche vagabontes

Dumnezeu si-a facut mila de mine si m-a eliberat facandu-ma sa inteleg ca totul e binecuvantare. Si cele mai mari rele si necazuri, dar si cele mai frumoase momente, limanuri, fericiri, amintiri. M-a rezidit despielitandu-mi ADN-ul de tot, toti si toate care nu eram eu si am ramas doar eu, care eram si care trebuia sa fiu.

Pe masura ce m-am rezidit si repozitionat ca atitudine, nimeni nu m-a mai putut incaleca si inghesui in niciun fel. Desi nu sunt omul care poate fi incalecat sau fata de care sa se poata indrazni cu usurinta, au existat momente foarte umilitoare si degradante pe care a trebuit sa le indur, au fost de-a dreptul ingrozitoare.

Pe drumul asta am invatat astfel demnitatea si gratia si in a primi, pentru ca cea de-a oferi am avut-o intotdeauna. Am reusit sa inteleg ca este o binecuvantare sa pot oferi cu ajutorul Domnului tot ce tine de mine si din mine, dar ca este o binecuvantare si mai mare sa primesc. In fiecare zi si cu fiecare ocazie invat lucrurile astea. Uneori sunt grea de cap si nu pricep nimic, alteori invat dintr-o data cat altii in zeci de ani.

O ecuatie foarte simpla a ajuns sa imi guverneze viata cu timpul: ofer cu toata inima ce am si ce sta in puterea mea si primesc orice, cat de mic sau mare, vrea si simte cineva sa-mi ofere: un zambet, un cuvant, o dedicatie, o fotografie, o carte, un link, un share, o invitatie, un lucru…Nu ma astept sa-mi ofere nimeni nimic, dar daca imi ofera primesc cu toata inima si bucuria de care sunt in stare. Iar daca si vreau si imi doresc ceea ce mi se ofera…e wow !!! Ma frec la ochi si nu-mi vine sa cred. Ma bucur cutremurandu-ma.

Daca pot oferi ceva cuiva drag sau din gandurile mele – o fac cu inima deschisa, neconditionat si nerevendicativ. Respect libertatea celuilalt asa cum imi respect propria-mi libertate. Uneori ma dau peste cap si ofer si din ce nu am, ferm convinsa ca voi recupera eu cumva pe parcurs. Nu stie nimeni, doar eu stiu asta si cu Dumnezeu. Pentru ca nu pot oferi din ce n-am decat cu ajutorul Domnului. Nu stiu daca are sens, pentru mine are. Si recuperez. Si toata lumea e fericita. Si eu sunt fericita. Si noi amintiri frumoase si spectaculoase se nasc pe pamant.

Tot ce am patit in viata rau, mi-a adus bucurie. Bucurie sa fiu. Bucurie sa daruiesc. Bucurie sa primesc.

Cu fiecare lucru oferit, inima mea s-a intarit. Cu fiecare lucru primit, inima mea s-a despietrit.

Unii spun ca daca am oferi mai mult, lumea ar fi mai buna. Poate este si asa. Uneori insa constat ca daca am primi, daca am ingadui mai mult din ceea ce ni se ofera si este, lumea poate ar fi si mai vesela si mai colorata, mai optimista, viata ar fi mai distractiva, mai plina de aventura…mai din visele noastre.

Ce poate fi mai frumos si ce bucurie poate fi mai mare decat atunci cand oamenii se inclina unii catre altii?

…in final …pentru ca aveam si varianta fara cusur, am ales sa o las pe cea naturala si imperfecta care de altfel e si mai haioasa. Aveam gandurile insufletite si mi-a iesit pe plaja cand ma jucam…acum intr-o zi cand am evadat de la munci si cand de altfel m-am si prajit.

Uplifting collaboration on openOI: the sharing information platform for open innovation problem solvers

Standard
openoi

openoi

As some of you already know, together with another two awards winning problem solvers – we designed and implemented a dedicated self-service and highly operative online platform, having in mind open innovation problem solvers needs and aspirations.

We are a team of three: Georgia Mihalcea (Romania), Deepak Aghor (India) and Martin Padget (U.S.A.) and the platform is http://www.openoi.com.

We started it with absolute zero resources, the only resources being ourselves: our drive, passion and knowledge…and of course our laptops and internet connections.

“OI” – means open innovation market and “Open” – comes from a counter-force, a resistance action to black box conventional open innovation models.

After over 4 years of problem solving in open innovation and winning many awards for our solutions to various business, environmental and common good problems – we felt and knew there are incredible talented professionals and high quality valuable solutions that get lost in open innovation, that are missed by many worldwide organizations and we wanted to do something about it, to recover it and to uplift it, to bring it all to the light.

We felt that more transparency and more effort to bring these beautiful people and their work to surface is needed.

***

Today I would like to introduce you the newest features of openOI, my top favorites – fully dedicated to collaboration and to uplift solvers community, to create new opportunities.

“Open Papers” and “Problems To Solve”, next to the possibility to comment at all papers – are 3 great features designed to facilitate collaboration at its best.

To the Open Papers people can contribute in 2 ways: by editing them directly next to paper’s initiator or by posting comments.

Problems To Solve are the reverse of posting already developed solutions to existing problems: it’s about posting problems and collaborate to find the best possible solutions.

Among categories, we added community dedicated ones: Solvers Helping Solvers, Commercializing Ideas and Improving OpenOI with the purpose of finding the best solutions together – for uplifting our work and ourselves as professionals, as solvers community. Any solver can open a paper in these categories or can contribute to the already open ones.

The first topics approached where you can get involved – as they are also Open Papers, are:

- Commercializing Ideas

- Strategies and tactics to fast grow and strengthen openOI community

- What’s to know about crowd sourcing players ? (listing the most trendy OI platforms and competitions from all over and from all fields and industry, summarizing their core model, pluses and minuses, impressions)

- Solvers Documentary (a documentary concept crowd sourced and performed by solvers)

They are seed ideas and work in progress/under construction, but you can add value and get involved in any of them, at any time…or you can open your own, of course.

Naturally, registering and uploading your own work (parts of it or how you consider it’s best), seeing what others have already posted…but also sharing your open innovation flight and experience inside the openOI forum discussion, socializing and knowing each other better – would be simply great and welcome!

Dimineata

Standard

…cu soare albastru, plaja neagra si luna galbena…

Mai sunt putine ore si o sentinta a unui judecator imi va desparti ireversibil trecutul de prezent si de viitor. Ultima sentinta dintr-un lung sir de batalii. O hartie, in cele din urma. Cateva cuvinte vor spune ce se va intampla cu ultimii mei 7 ani, ce-au insemnat ei, unde se duc si vor determina intr-o oarecare masura ce va fi de acum inainte, ce se mai pierde, ce mai ramane.

Este una din acele dimineti cand ma ia prin surprindere faptul ca m-am mai trezit o data pe lumea asta.

soare albastruDeschid ochii. Vad un soare albastru si aud linistea de dimineata. Nu pentru ca e soarele albastru, ci pentru ca perdelele din casa asta noua sunt albastre. Multumesc si dau slava Domnului pentru ca imi mai ingaduie inca o zi aici, pe pamant.

Fac cafeaua si ma gandesc inca o data ca ar trebui sa ma despart si de ea, dar parca inca nu-mi vine. M-am despartit de atatea si atatea si cafeaua de dimineata e una din marile mele placeri. Sa mai fie o data.

in stanga

in stanga

in dreapta

in dreapta

Ma duc la geam, trag perdelele, inspir aerul tropical de dimineata si privesc incolo si incoace: in stanga vad oceanul, in dreapta vad muntele.

Inspir adanc, tin si tin si tin…parti din mine parca sunt inca vii, imi spun.

Trilioane de ganduri roiesc in jurul mintii mele precum niste elicoptere de razboi: panici, frici, indoieli, ezitari, clatinari, deznadejdi, retrageri, probleme de rezolvat, lucruri de muncit, chestii de discutat si…si… S-au pornit asa, de indata ce am deschis ochii si au devenit din ce in ce mai zgomotoase. Nu le las sa aterizeze si sa-mi tortureze ziua…Nu pot rata zilele in stilul asta. Nu pe toate, cel putin. Bineanteles ca nu se duc, stau acolo si vaneaza o clipa de slabiciune si vulnerabilitate …dar nu le ingadui. Suntem care pe care.

Revin la cafea, la ziua de azi, la muzici, la soarele albastru, la fondul diminetii, la muncile mele, la sperante, la plaja neagra care ma asteapta si la… Am pierdut si azi, pe-o parte….un gand mi-a zburat deja si trage cu viteza si putere dupa el si peste mine un val de alte ganduri….yellow moon…yellow moon…why you keep peeping in my window? Do you know something I don’t know?…

Pietre negre

Standard

 

black stone

Sunt un cuplu si le fac pe unde apuca, inclusiv pe plaja si le vand din mers…cand si pe unde dai de ei. Sunt mai multi pe aici care fac o gramada de lucruri, dar putini au si viziune si pasiune. Astia au. Inclusiv poveste.

Nu poti spune sigur care e el si care ea, nu pentru ca ar fi el feminin, cat e ea foarte barbata. Se cara cu mestesugeala si cu cateii dupa ei, incolo si incoace. Una are si pui si p-aia cu pui cu tot o tin intr-un carucior colorat…pe care ea, cu o mana si in amintirea vreunui copil din alta lume sau poate chiar din asta … il tot leagana. Nu se poate negocia nimic cu ei. Ea trateaza aspectele astea, el e permanent prins in lucru si in lumile lui.  M-a intrebat din inertie de unde sunt. Tot din inertie i-am raspuns ca nu conteaza. Ea isi argumenteaza slab ca naiba inflexibilitatea comerciala. I played it low and smiled like a deer…ca sa fie ca ea cand am incercat sa ii spun ceva si am vazut ca se învârtoșează muierește.

Ea e obsedata de pietre si crede in ele (nu stiu daca numai in ele). Mi-a spus ca in fiecare dimineata isi spala pietrele in apa cu sare ca sa le curete de energii nu stiu de care (de la unii si de la altii) si ca sa le incarce cu energia ei si/sau pozitiva….de la un moment dat m-a pierdut, nu mai stiu cu ce energii zicea si in ce ape le mai spala ea.

Mi-a dat sa citesc tot ce stie sa faca piatra asta neagra pe care am vrut-o eu si al carei nume l-am uitat imediat. Are o carticica cu pietre si puterile lor si din aia mi-a dat sa citesc. E in spaniola. Am inteles doua cuvinte, trei le-am intuit…restul a ramas mister.